Try DownloadSearch and Save Time. Cum tratam constipatia cronica ? Eliminarea unor scaune tari, cu o frecventa mai mica de ori pe saptamana, insotita de balonare si disconfort abdominal ar trebui sa ne atraga atentia. Este vorba despre constipatie.
Constipatia severa - denumita si constipatie cronica , poate aparea in urma unor boli precum diabetul, hipotiroidismul, boala Parkinson, dementa, depresia sau in urma administrarii unor medicamente, precum narcotice, medicatie antihipertensiva sau antiparkinsoniana.
Tratament constipatie Din Comunitate. Am constipatie cronica de copil mic. Am facut tratament cu laxativul Dulcopic, timp de luni (luam o data la 2-zile), pana acum vreo saptamani, cand am inteles cat de periculoase sunt laxativele, luate pe termen lung.
Constipatia regim alimentar si recomandari pentru pacientii care se confrunta cu o constipatie cronica. Mesele trebuie să fie bogate în fibre pentru a creşte volumul scaunului şi a uşura stimularea motilităţii intestinale şi în lichide (–2l zilnic chiar mai mult în perioadele călduroase de vară sau dacă sunt administrate diuretice). Exercitiile fizice sunt benefice pentru inima, creier, oase, dar si pentru intestine.
Daca practici cu regularitate exercitii fizice, n-o sa ai probleme cu constipatia. Cel mai benefic remediu pentru constipatie este mersul pe jos.
Remedii naturiste pentru constipatie. Constipatia poate produce stari de oboseala, de depresie, dureri de cap, dureri articulare care sunt un semnal ca organismul are nevoie de o detoxifiere, realizata printr-un tranzit normal. O persoana sanatoasa ar trebui sa aiba un scaun pe zi, cel mult la doua zile.
Unele persoane sufera de constipatie cronica , care nu raspunde la tratamentele standard. Aceasta situatie rara, cunoscuta sub denumirea de constipatie idiopatica cronica (de origine necunoscuta), poate fi asociata cu tulburari functionale intestinale, cum ar fi cele determinate de alterarea controlului hormonal sau a activitatii nervilor si musculaturii colonice, rectale sau anale. Trebuie sa spunem din capul locului ca exista remedii naturiste pentru constipatie cu o eficienta demonstrata. Constipaţia este o afecţiune caracterizată prin scaune rare, care sunt dureroase sau dificile, însoţite de dureri abdominale, dureri de spate şi balonare.
Ea apare atunci când colonul absoarbe o cantitate prea mare de apă sau dacă contracţiile musculare de la nivelul colonului sunt lente, determinând trecerea lentă a scaunului prin colon. De asemenea, poate să apară la persoanele. Stomacul meu nici nu mai suporta cruditatile. Se poate vorbi despre constipatie atunci cand se elimina un scaun la mai mult de doua zile, iar fenomenul se produce mai putin de trei ori pe saptamana. Constipatia este evacuarea rara, dificila, uneori chiar greoaie a continutului intestinal.
Riscul ca o constipatie sa fie cauzata de o boala grava este mai mare la persoanele in varsta sau la cele care au cazuri de cancer de colon in familie, deci ar fi utila colonoscopia si in aceste cazuri. Consecintele constipatiei Desi este o problema banala, constipatia cronica poate da unele neplaceri, mai mari sau ma mici. Cuprins Descriere Cauze Trebuie să mergi urgent la doctor dacă sus Descriere.
Constipaţia apare atunci când mişcările intestinului devin dificile sau mai puţin frecvente şi se manifestă prin evacuarea dificilă sau rară a scaunelor, senzaţia de evacuare incompletă după defecaţie sau consistenţa crescută a materiilor fecale. O astfel de problema asociaza de obicei secretie de mucus ce va murdari lenjeria, varsaturi intense, recurente, pe fondul unor dureri abdominale intense si constipatie cronica (poate fi vorba in aceste cazuri de obstructie intestinala, ceea ce reprezinta o urgenta chirurgicala).
Spanacul, consumat proaspat sau gatit, este eficient in curatarea intregului tract digestiv. Sucul proaspat de spanac previne sau chiar trateaza constipatia cronica. Smochinele sunt alte remedii pentru constipatie. Acestea se lasa in apa, peste noapte, si se consuma in primele ore ale diminetii.
Uleiul de ricin este un purgativ eficient. In mod normal, evacuarea resturilor alimentare are loc la aproximativ de ore dupa consumarea prinzului respectiv. Totusi exista persoane care, fara a fi bolnave, au un scaun la doua zile, fara sa se poata spuna despre acestea ca sufera de constipatie.
Care sunt solutiile cele mai simple pentru a scapa de constipatie ? Consuma multe fructe (cu coaja), legume si salate.
Nessun commento:
Posta un commento
Nota. Solo i membri di questo blog possono postare un commento.